Steaua are ambiții mari și vrea să promoveze imediat în Liga 2: „Vedem dacă ne mai trebuie jucători!” Mesajul lui Iulian Miu pentru fani

Steaua are ambiții mari și vrea să promoveze imediat în Liga 2: „Vedem dacă ne mai trebuie jucători!” Mesajul lui Iulian Miu pentru fani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a făcut spectacol cu Bărăganul Ciulnița, s-a impus fără emoții, scor 6-0, iar roș-albaștrii vor să ajungă repede în Liga 2.

Iulian Miu era convins că Steaua nu se va mai împiedica din nou la baraj, după ce anul trecut a pierdut duelul cu Carmen, sub comanda lui Marius Lăcătuș, iar în urmă cu doi ani în Liga 3 a promovat Rapid.

Iulian Miu, după promovarea Stelei: „N-am avut nicio emoție!”

„Era important să promovăm, mai ales pentru aceşti suporteri minunaţi. Dar, la cum au mers lucrurile, împreună cu colegii mei din staff-ul tehnic, s-a dovedit că am lucrat foarte bine în acest sezon şi n-am avut nicio emoţie în acest meci. Eram conştient de valoarea jucătorilor. S-a format un grup frumos, care a crezut în şansa sa şi care a înţeles pe deplin ce înseamnă Steaua. Vreau să îi felicit pe jucători, pe suporteri, pe toţi cei care au avut încredere în noi şi ne-au susţinut, de la cel care tunde gazonul, până la comandant”, a spus Iulian Miu, după victoria clară cu Bărăganul Ciulnița, scor 6-0.

„Următorul pas este promovarea în Liga a 2-a. Vedem ce ne rezervă viitorul apropiat, apoi vedem dacă ne vor mai trebui jucători noi”, a completat fostul fundaș din Ghencea.

Arena pe care Steaua București va desfășura meciurile de pe teren propriu are un aspect de farfurie zburătoare, privită în ansamblu, aspect redat în mare parte de albul curat al acoperișului nou instalat. Lucrările la noul stadion din Ghencea continuă rapid. Construcția la arena din Ghencea este cea mai avansată dintre cele trei propuse de București pentru organizarea Campionatului European 2020, amânat pentru 2021. Noua arenă va fi gata spre finalul anului.

În urma unei vizite în primăvară, Gică Popescu a declarat că gazonul de pe noul stadion din Ghencea va fi montat în luna octombrie. Această lucrare fusese programată inițial pentru luna mai, dar în urma ultimelor evenimente, a fost reprogramată.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×